Cum am devenit infractoare

Eu nu. Eu sunt o fată cuminte, frumoasă și devreme acasă. Nu am făcut până acum vreo infracțiune, cel puțin nu una contabilizată de poliție. Nu am fost dată în urmărire generală. Poza mea nu e pe toți pereții secțiilor de poliție din România. Nu am fost dată în urmărire prin Interpol. Sunt cunoscută ca o fată cuminte, care n-ar face rău nimănui. Și totuși.

Ce veți citi mai jos e purul adevăr de care s-a izbit prietena mea cea mai bună. O fată de nota 10. Dar care a dat-o în bălării rău de tot acum câteva luni. De fapt, era cât pe ce s-o dea. Pentru că a scăpat bazma curată.

Perspectiva e a ei, proprie și personală. Deci ea a scris articolul ăsta. Nu eu. Deci da. Povestirea e la persoana întâi. Dar nu eu sunt eroina, să fie clar.

Era o zi de iarnă de nu-ți venea să dai un om afară, darămite un câine sau o mâță. Era o zi atât de friguroasă încât mă înfofolisem în două bluze groase, două perechi de pantaloni și o pereche de cizme. Deasupra un palton, dedesupt niște tanga. Și n-aveam chef de nimic decât de plimbare. Am ieșit la o cafea cu Andreea, o prietenă. Am povestit noi despre băieți, relații, sex, chestii plicticoase, d-ale fetelor. Când tocmai vorbeam despre vibratoare, apare Gigeluț. Nu-i zic pe nume. Că iese cu scântei. Gigeluț ăsta are călcâiele aprinse după mine. Și altceva în afară de asta, dar asta e strict treaba lui.

Gigeluț are un Mercedes din ăla care scoate ochii tuturor. Roșu, curbat, bombat, sexy, ce să mai. Plus de asta, e plin de bani. Cre că e un CLK. Sau CLS. Are multe litere la spate și un 550 în coadă. Așa am eu o boală pe mașinile roșii că, deși tipul ăsta nu e genul meu, îl sun din când în când să dăm o tură. A, era să uit. N-am carnet de conducere. Chiar n-am. N-am dat de permis. Mașina mea e invizibilă ca a lui Bond. James Bond. Dăm o tură. Dar, pentru că Gigeluț e înnebunit după mine, mă mai pune să-i conduc mașina. Bestia roșie are cutie automată și, plus de asta, mulți cai. Mulți de tot.

Știu să conduc. Cred că mai bine ca el. Oi fi eu fată dar nu sunt proastă ca altele. Mașina asta avea și cutie automată. Și merge ceas. Cel puțin când o conduc eu. N-am condus eu multe mașini. Cele mai multe la țară, la mine. Pe ogor. Are un nene o rablă 4X4 pe care o forjează pe câmp. Tata are o Alfa mai vechiuță dar frumoasă. Tot roșie. 147. Merge de rupe. Ce au mașinile astea două în comun? Faptul că le conduc eu. La țară, pe drumuri neamenajate. Unde nici picior de milițian n-a călcat vreodată. De la 19 ani conduc, acum am puțin mai mult.

Acum câteva luni eram deci în dreapta lui Gigeluț. Un băiat înnebunit după mine și care ar face orice să-mi intre în grații. D-aia m-a lăsat să trec la volan când i-am cerut asta. Eram în oraș. Era prima dată când conduceam în oraș. Prima dată când conduceam pe un drum public, în oraș va să zică. Și n-aveam nici carnet. Era noapte, uitasem să vă zic. Și nici urmă de mașină. Locuiesc într-un oraș aglomerat ziua, liber noaptea. Ca toate orașele, care va să zică. Conduceam și ascultam în cele 16 boxe – atât de mult mi-a povestit băiatul despre mașina lui că mă simt în stare să o conduc și cu ochii închiși – și Gigeluț îmi vorbea despre cum a condus el cu 249 la ora pe autostrada soarelui. Eu una, eram mai mult interesată de modul de împerechere al struțocămilei. Nu-l auzeam deci.

Aveam vreo 40 la ora, că mai mult n-aveam curaj să-i dau. Lumină ioc, mașini asemeni. I-am dat pedala la podea. Gigeluț zice: Mai încet prințesa mea! Eu era să-i ard una peste bot, că cine-i el să-mi vorbească mie așa? Și, ca să-l fac foc și pară, am băgat piciorul în ea. În pedala de accelerație. La maxim. Strada era dreaptă, nicio mașină. 160 la oră arăta acul la un moment dat. Urma o curbă, așa c-am pus frână. Și am ajuns la 60 la oră că Mercedesul frânează repede de tot. Noroc cu frâna pentru că, după curbă, Gigeluț s-a liniștit brusc.

Nu mai zicea nimic de un minut și eu l-am intrebat – Ești bine dragă? – Nu mi-a zis nimic, și atunci am observat că era roșu ca racul. Sau ca focul. Și că se uita numai în oglinda laterală. Eu m-am uitat în oglindă, am văzut un Logan alb. Atât. Ce-i mă omule așa de înspăimântător? Așa l-am întrebat. Nu mi-a răspuns, pentru că mașina mi-a răspuns singură. Loganul alb și-a arătat adevărata figură. Una roșie și albastră deasupra caroseriei. Nu era altceva decât o mașină de poliție. Și încă una a poliției rutiere. Aveam în geantă toate actele. În afară de carnet, pe care nu-l dețin.

Bună ziua domnișoară, actele la control – zice un milițian mic de statură, la geamul mașinii. Eu zâmbeam la el. Da. Între timp oprisem la insistențele lui Gigeluț. Care era lângă mine și tăcea. Atât de adânc, încât a trebuit să-l trezesc.
Caută dragă actele mele în geantă – i-am zis.
Le-a căutat și le-a găsit. Dar, pentru că nu e atât de prost a zis – Nu știu dragă, unde naiba ai ieșit fără buletin?
La care, eu i-am zis – Nesimțitule. Așa vorbești tu cu mine? Lasă că vorbim noi acasă.
Cum vă numiți domnișoară? – întrerupe cearta polițistul contrariat.
Și eu i-am răspuns. Atât de sincer și tandru, încât ochii milițianului s-au înmuiat brusc.
Și de ce conduceți cu 78 la oră domnișoară prin oraș? – m-a întrebat.
Pentru că drumul e liber și pentru că se poate, evident. I-am zis eu.
Bine, domnișoară. Verificăm numele și vă dau amenda imediat. Nici cu punctele n-o să stați prea bine.

Ești nebună? Cum poți să faci una ca asta? Știi foarte bine că intrăm la pușcărie dacă – zicea Gigel, dar l-am întrerupt c-o mână peste bot, căci geamul era deschis iar mașina poliției la 1 metru în spatele Mercedesului. Am simțit că trebuie să ies la înaintare. Și așa am făcut.

Vă rog, puteți rezolva mai repede? Eu și iubitul meu ne grăbim. Proasta de mine. Nu știam că Gigeluș e în spatele meu. Cum a auzit, a sărit la înaintare. Și el. M-a luat după umeri și m-a sărutat viguros. Am rămas țintuită locului, imediat după ce noul meu iubit căpătase puteri proaspete. Nu mai știam ce să-i zic polițistului. Nu mai știam ce să fac. Nu mai știam nici cum mă cheamă. Nu de plăcere, ci de uimire. Nu înțelegeam ce naiba avea Gigel cu mine chiar atunci. Ce-l apucase? A, îi zisesem polițistului că-i iubitul meu.
Domnișoară. Cum îl cheamă pe tatăl dumneavoastră? – Aud ca prin vis
Aaa. Nicușor, zic eu rapid.
Aici scrie Nicolae domnișoară, nu Nicușor.
Păi așa-i zic prietenii, îl reped eu mieros.
Bine, poftim actele. Ați scăpat cu o amendă de 300 lei și 5 puncte penalizare. Asta să vă fie învățătură de minte.
Mulțumesc, o sa fiu mai atentă, i-am zis. Și m-am așezat la volan. Și am condus.
Zece minute a condus în spatele nostru, parc-ar fi mirosit el ceva. Dar nimic neobișnuit nu s-a întâmplat, așa că am scăpat basma curată. Și eu, și Gigeluș, și prietena mea cea mai bună.
Pe numele și la adresa căreia a sosit amenda.  Cel puțin așa mi-a spus siderată la telefon. A plătit 300 de lei și a primit 5 puncte penalizare. Pentru că a condus cu 78 la oră în oraș. Imediat după ce-am aflat ce-a pățit prietena mea, am început s-o consolez la telefon.
Hai fată, că trece. Se mai întâmplă. Cine naibii te-a pus să conduci așa repede în oraș?
N-am condus eu, cineva a dat datele mele. Dac-o prind, o să-i dau o scatoalcă în centru s-o țină minte tot orașul.Trei zile n-am sunat-o deloc. S-o fi mirat, cine știe.

Când ne-am întâlnit, după o săptămână, la un suc, mi-a zis că e foarte supărată și că nu-i place să fie infractoare fără voie. I-am explicat că asta n-a fost infracțiune ci contravenție. Da, zice ea, dar nu vreau să nu iau în serios legea. Și cine-a făcut asta o să plătească. Cu vârf și îndesat.
Acum două săptămâni, a fost ziua ei. A făcut doua zeci și ceva de ani. Cât am făcut eu acum 4 luni. Și i-am zis. Totul. Dar totul. A rămas la început țintuită locului, apoi mi-a replicat: Ai să-mi dai 300 de lei și să-mi iei 5 puncte de penalizare.

Cu 300 lei sper să-i fiu de folos, pentru că am scris articolul ăsta la un concurs.

Asta a fost partea articolului scrisă de prietena mea cea mai bună. Cu 300 de lei nu cred că mă rezolvă, cu un telefon Nokia E71 poate că da. Cu punctele, e mai greu.

Jocuri barbie


Advertisements

3 comments so far

  1. […] cele trei premii! Că veni vorba de premii… Iată care sunt câștigătorii: Premiul 1 –  Cum am devenit infractoare – Un telefon Nokia E71. Premiul 2 – O întâmplare amuzantă cu un labagiu – Game […]

  2. alecsu on

    Felicitari , foarte tare povestea !

  3. Cristi VADUVA on

    Se pare ca l-ai castigat … FELICITARI !!!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: